Reparații Garanție în Baia Mare
De peste 30 de ani, reparăm electrocasnice.
Reparații profesionale pentru aparatele electrocasnice aflate în perioada de garanție, realizate de tehnicieni specializați și conform procedurilor producătorilor.

Partener autorizat BOSCH, Electrolux, Miele
Asigurăm serviciile de reparație în garanție pentru mărcile Bosch, Electrolux, Miele și brandurile aparținătoare acestora:
„Am un aparat defect în garanție, ce trebuie să fac?”
Dacă aparatul tău s-a defectat în perioada de garanție, urmează pașii de mai jos. După înregistrarea solicitării la serviciul de relații cu clienții al producătorului, vei fi contactat de echipa ONEDIN pentru programarea intervenției.
1. Pregătește documentele
Înainte de a contacta producătorul, este recomandat să ai la îndemână:
- dovada achiziției (factură, bon fiscal etc.);
- certificatul de garanție, dacă îl ai;
- modelul și numărul de serie al aparatului;
- o descriere cât mai clară a problemei.
2. Verifică perioada de garanție
Garanția standard este, în general:
- 2 ani pentru persoane fizice;
- 1 an pentru persoane juridice.
Verifică și dacă produsul beneficiază de o garanție extinsă.
Garanția extinsă poate fi oferită de:
- producător – se gestionează prin serviciul de relații cu clienții al producătorului;
- magazinul de unde ai achiziționat produsul – pentru garanția extinsă oferită de magazin, trebuie să contactezi direct magazinul, nu producătorul.
Dacă aparatul a fost achiziționat dintr-o altă țară a Uniunii Europene, acesta poate beneficia de servicii de garanție în România, în funcție de marca, modelul și condițiile de garanție aplicabile.
Pentru verificarea eligibilității, este necesară dovada achiziției, precum și modelul și numărul de serie al aparatului.
Pentru mărcile și produsele pentru care asigurăm service autorizat în România, putem verifica dacă intervenția în garanție poate fi efectuată de ONEDIN.
3. Contactează serviciul de relații cu clienții al producătorului
Pentru produsele Bosch, Electrolux și Miele, contactează serviciul de relații cu clienții al producătorului.
Transmite informațiile solicitate și menționează problema întâmpinată.
4. Furnizează informațiile necesare
Producătorul îți poate solicita informații precum:
- datele de identificare ale produsului;
- numărul de serie;
- dovada achiziției;
- certificatul de garanție;
- descrierea defecțiunii;
- datele de contact.
Asigură-te că informațiile furnizate sunt corecte, pentru ca solicitarea să poată fi procesată cât mai rapid.
5. ONEDIN te contactează pentru programare
După înregistrarea solicitării și transmiterea acesteia către service, echipa ONEDIN te va contacta pentru stabilirea datei și orei intervenției.
Tehnicianul nostru va diagnostica aparatul și, în funcție de situație și de condițiile de garanție, va efectua reparația necesară.
BRANDURI APARȚINĂTOARE
- Neff
- Siemens
- Zelmer
- AEG
